Episodul 4

Claude Albore Livadie, un arheolog francez care a publicat raportul iniţial asupra descoperirii de la Nola, l-a numit "un prim Pompei".

În mai şi iunie 2001, autorităţile arheologice ale provinciei au supervizat săpăturile. Mastrolorenzo s-a grăbit să ajungă în Nola, la aproximativ 30 km est de Napoli. El şi Pappalardo au prelevat mostre de cenuşă şi de depozite vulcanice care conţineau indicii chimice despre magnitudinea erupţiei.

Însă ulterior povestea ştiinţifică a virat spre obişnuita operă bufă a arheologiei italiene. Proprietarul locaţiei se agita, dornic să reia lucrările de construire a supermarketului sau să primească unele compensaţii pentru întârziere - o dilemă deloc neobişnuită într-o ţară unde excavatoarele şi buldozerele unei economii moderne se confruntă cu rămăşiţele omniprezente ale civilizaţiilor străvechi.

Arheologii guvernului au excavat în grabă situl şi au mutat obiectele găsite.

În final, supermarketul nu a mai fost construit şi tot ce a mai rămas dintr-un sit care surprindea în mod miraculos una dintre primele întâlniri ale civilizaţiei timpurii cu distrugerile vulcanice este o groapă săpată pe un maidan invadat de buruieni, cu pereţii de fundaţie ai colibelor abia vizibili.

O inscripţie mică şi decolorată, care proclamă acest loc ca fiind "Pompeiul preistoric", atârnă fără vlagă de o poartă încuiată cu lacăt. Tristul scenariu arheologic de la Nola s-a repetat de câteva ori.

În 2002, o companie italiană de construcţii, care semnase un contract cu guvernul SUA pentru construirea unei unităţi de susţinere a bazei Marinei SUA din sudul Mediteranei, a descoperit un alt sat acoperit de cenuşă, în apropierea oraşului de azi Gricignano di Aversa; după părerea lui Mastrolorenzo, acesta era chiar mai mare decât situl Nola, cu urme lăsate de numeroase colibe din epoca cuprului şi epoca bronzului.

"Petrec puţin timp «studiind» situl - spune Petrone sarcastic despre arheologii care examinează locaţiile pe care se fac construcţii - apoi totul e distrus."

În vara lui 2004, în timp ce se construia o nouă cale ferată de mare viteză între Napoli şi Roma, mii de urme de paşi au fost descoperite în apropierea orăşelului Afragola. Analiza geologică a stabilit că erau urme lăsate de locuitori din epoca bronzului care fugeau din calea erupţiei de la Avellino. Cei trei au dat fuga să fotografieze rămăşiţele grăitoare ale acelui moment străvechi de teroare.

În ciuda pierderii acestor situri, Mastrolorenzo, Petrone, Pappalardo şi vulcanologul american Michael Sheridan au stârnit fascinaţia întregii lumi când au prezentat pe scurt aceste descoperiri, în primăvara lui 2006, în Lucrările Academiei Naţionale de Ştiinţe (PNAS).

Dar cercetările lor au depăşit simplul stadiu al documentării arheologice. Evenimentul de la Avellino - au scris ei - "a provocat o prăbuşire sociodemografică şi abandonarea unei întregi regiuni, pentru mai multe secole." Noile descoperiri, alături de simulările pe computer arată că o erupţie de dimensiunile celei de la Avellino ar dezlănţui un val concentric de distrugeri, care ar putea devasta Napoli şi o mare parte din împrejurimi.

În lumea de dinaintea Uraganului Katrina şi a tsunami-ului din Oceanul Indian, aceste avertismente ar fi sunat poate la fel de îndepărtate şi trecătoare ca şi acele urme de paşi preistorici.

Dar lucrurile s-au schimbat.