Episodul 3

Populaţiile străvechi erau atrase de câmpia Campaniei din aceleaşi motive care ne atrag şi pe noi azi: vreme blândă, acces la mare (şi la fructe de mare) în Golful Napoli din zilele noastre, sol vulcanic fertil şi poate chiar frumuseţea care a captivat atâţi scriitori, de la Vergiliu la Stendhal.

Cu mult înainte ca Eneas să se întoarcă din călătoriile sale, cu mai bine de o mie de ani înainte ca grecii să se stabilească în Cumae şi să guverneze câmpia campaniană, coloniştii preistorici au venit din Apeninii învecinaţi şi au început să cultive cereale şi să-şi păstorească turmele.

Ulterior, grecii s-au mutat spre est, din Cumae către Neapolis, Noul Oraş, ceva mai departe de-a lungul coastei, unde se ridică acum Napoli. Avem o idee foarte clară despre viaţa în acest ţinut scăldat de soare în epoca romană, datorită splendorilor recuperate în Pompei şi Herculaneum.

Dar, pe măsură ce pământul bătătorit de paşi din Campania continuă să dea la iveală secrete antice, Mastrolorenzo şi Petrone, împreună cu colega lor Lucia Pappalardo, au recompus o imagine amănunţită a unei perioade timpurii şi a primei întâlniri a oamenilor cu forţa primordială a Vezuviului.Aproape totul a ieşit la lumină din întâmplare.În mai 2001, de exemplu, lucrători constructori au început să sape fundaţia unui supermarket, în apropierea unei intersecţii pustii, pline de buruieni, chiar lângă orăşelul Nola. Un arheolog care lucra pentru provincia Napoli a remarcat câteva urme de lemn ars la aproximativ un metru sub nivelul solului, un indiciu al locuirii timpurii de către oameni.

La aproape şase metri sub pământ, au început să iasă la iveală relicvele unui sat din epoca timpurie a bronzului, aproape perfect conservat.

În următoarele câteva luni, lucrările de excavare au adus la lumină trei mari aşezări preistorice: colibe în formă de potcoavă, cu intrări clar demarcate, zone de locuit şi echivalentul unor bucătării.Cercetătorii au găsit zeci de oale, farfurii de ceramică şi recipiente rudimentare, de forma unor clepsidre, care conţineau încă resturi fosilizate de migdale, făină, grâne, ghinde, sâmburi de măsline şi chiar ciuperci. Despărţituri simple separau încăperile; o colibă chiar părea să aibă o mansardă.Urme de capre, oi, vite şi porci, ca şi urme ale stăpânilor lor umani, străbăteau curtea de afară. Scheletele a nouă capre gestante zăceau într-o zonă împrejmuită, care includea un ţarc pentru animale. Dacă se poate spune că un schelet se chirceşte de frică, oasele unui câine aparent terifiat erau îngrămădite sub o streaşină.Depunerile de sedimente vulcanice şi noroiul de erupţie de la Avellino au dus la conservarea acestui sat preistoric şi au permis reconstituirea existenţei sale cotidiene, mergând până la frunzele de pe acoperişurile de paie şi boabele de cereale din recipientele aflate în bucătării.