Folositi cu "cap"




Durex reclama funny
Vezi mai multe video din Divertisment »

Cel mai bun job de pe Pamant

Autoritatea pentru turism din Australia angajeaza o persoana dinamica pentru a avea grija de o insula din Marea Bariera de corali, vreme de sase luni: salariul este de 70.000 de euro, selectia este online si se poate inscrie oricine, a anuntat Corriere della Sera

Nu incape indoiala: iata cea mai buna slujba de pe pamant, 70.000 de euro castigati in sase luni. In realitate, slujba oferita de autoritatea pentru turism din Australia nu este “pe pamant”, ci pe o bucata de nisip din Great Barrier Reef, Marea Bariera de Corali. Nu este vorba de o gluma: pe site-ul www.islandreefjob.com pot fi gasite toate detaliile, si tot acolo poate fi completat formularul pentru inscriere. Se precizeaza ca nu trebuie sa fii expert oceanograf, si nici sa ai aptitudini deosebite, ajunge sa dai dovada de dinamism si bunavointa. Presupune ca cel angajat sa se instaleze pe insula Hamilton, intr-o casa cu trei dormitoare printre palmieri. Obligatiile vor fi: sa dea de mancare la broastele testoase (daca acestea doresc), sa tina sub observatie balenele din larg, sa primeasca corespondenta. Si sa tina un blog cu un fotojurnal, pentru a demonstra ca lucrurile merg bine. “ Ne dam seama ca oferim cel mai bun job din lume, dar o facem pentru a ne promova insulele”, a precizat Anthony Hayes, director la Tourism Queensland. Slujba incepe in luna iulie. Cei 9 finalisti ai selectiei online vor fi dusi sa viziteze zona, iar unul dintre ei va ramane acolo vreme de sase luni.

Sursa: Corriere della Sera

Gata de drum

Naveta spatiala Discovery este infatisata in primele raze ale diminetii.in timp ce face cele 3,4 mile ale traseului anevoios pana la Platforma de Lansare 39A din cadrul Centrului Spatial Kennedy din Florida. Naveta troneaza deasupra platformei mobile , care este pusa in miscare de crawlerul de transport de dedesubt.
Naveta este programata sa fie lansata in cadrul misiunii STS-119 catre Statia Spatiala International ape data de 12 Februarie . Scopul acestei celei de a 14-a misiuni a navetei este instalarea ultimului set de panouri solare la tribordul statiei finalizand astfel “coloana vertebrala” a acestui avanpost uman , permitand astefel habitarea a unui echipaj de sase personae incepand cu luna Mai.

Credit : N.A.S.A





TITANS

Episodul 5

Există multe modalităţi în care un om poate să moară la erupţia unui vulcan, iar o explozie precum cea dezlănţuită de Vezuviu în 1780 î.Hr. oferă un inventar sumbru al aproape tuturor acestora.

"În primele ore ale erupţiei de la Avellino au căzut materiale de acest gen" - a explicat Mastrolorenzo, trântind pe masă două pungi transparente, pline cu material vulcanic, în biroul său din Osservatorio Vesuviano.

Una dintre pungi conţinea o pulbere albă fină, cenuşa care s-a aşternut în zona de căderi vulcanice; cealaltă era plină de roci mici, cu un diametru de cel mult câţiva centimetri. Unele dintre roci erau pietre ponce, pietricele acoperite de bule ca un fagure şi aproape la fel de uşoare ca nişte mingi de ping-pong; altele erau dense şi dure.

"Astea sunt mai uşoare decât apa, plutesc - a spus el, ridicând o piatră ponce. Dar astea - a continuat luând o piatră mai dură -, numite lapili, cădeau cu o viteză de circa 145 km pe oră." Primul indiciu referitor la erupţia din Avellino a Vezuviului a apărut la începutul anilor 1970, când vulcanologii au identificat depozite de piatră ponce sub rămăşiţele din anul 79 d.Hr.

Însă în ultimii ani, Mastrolorenzo, Pappalardo şi colegii lor, analizând totul, de la depozite de cenuşă groase de câţiva metri, vizibile în săpăturile efectuate pentru drumuri, până la felii micronice de cristale vulcanice, examinate la microscopul electronic, au reconstituit evenimentul de la Avellino până în cele mai cumplite detalii.

La unele erupţii sunt scurgeri de lavă care se deplasează cu încetinitorul, în torente cu o grafică picturală. Dar într-un eveniment cum a fost cel din Avellino, coşul vulcanului este atât de înfundat cu dopul de rocă dură, încât este nevoie de o presiune uriaşă acumulată dedesubt, în camera magmatică, pentru a se crea o spărtură spre suprafaţă.

Când acest lucru se întâmplă, violenţa exploziei - boato, care în italiană înseamnă un răget uriaş - proiectează roca lichidă în aer atât de rapid, încât depăşeşte viteza sunetului şi dezlănţuie un boom sonic. În timpul erupţiei de la Avellino, acest boato a însoţit o explozie care a aruncat în stratosferă aproape 100.000 de tone de rocă supraîncinsă, zgură şi cenuşă, pe secundă.

A atins o altitudine de aproximativ 35 km - cam de trei ori altitudinea de croazieră a avioanelor comerciale. Când acest nor incredibil de materiale s-a ridicat, s-a lărgit în partea superioară, căpătând forma - devenită clasică de când Pliniu cel Tânăr a descris-o pentru prima dată într-o scrisoare către istoricul roman Tacit, despre erupţia de mai târziu care a îngropat Pompeiul - de pin-umbrelă, "sigla" erupţiilor de tip plinian.

Vânturile puternice dinspre vest au purtat cea mai mare parte dintre căderile iniţiale înspre nord-est, către Nola şi Avellino, unde depunerile de piatră ponce şi lapili au atins şi 2,5 m înălţime în apropierea vulcanului, în numai câteva ore. Este posibil ca acea coloană de cenuşă să fi plutit în aer până la 12 ore.

Apoi s-a prăbuşit, producând un şir de evenimente apocaliptice, care fac din erupţia pliniană unul dintre dezastrele naturale cele mai ucigătoare de pe Pământ. Când o coloană pliniană se prăbuşeşte, creează un val piroclastic - o avalanşă năvalnică de resturi, încinsă, care loveşte în partea laterală a pantelor unui vulcan. Acest nor dogoritor poate parcurge mai mulţi kilometri, iniţial cu viteză mare.

Episodul 4

Claude Albore Livadie, un arheolog francez care a publicat raportul iniţial asupra descoperirii de la Nola, l-a numit "un prim Pompei".

În mai şi iunie 2001, autorităţile arheologice ale provinciei au supervizat săpăturile. Mastrolorenzo s-a grăbit să ajungă în Nola, la aproximativ 30 km est de Napoli. El şi Pappalardo au prelevat mostre de cenuşă şi de depozite vulcanice care conţineau indicii chimice despre magnitudinea erupţiei.

Însă ulterior povestea ştiinţifică a virat spre obişnuita operă bufă a arheologiei italiene. Proprietarul locaţiei se agita, dornic să reia lucrările de construire a supermarketului sau să primească unele compensaţii pentru întârziere - o dilemă deloc neobişnuită într-o ţară unde excavatoarele şi buldozerele unei economii moderne se confruntă cu rămăşiţele omniprezente ale civilizaţiilor străvechi.

Arheologii guvernului au excavat în grabă situl şi au mutat obiectele găsite.

În final, supermarketul nu a mai fost construit şi tot ce a mai rămas dintr-un sit care surprindea în mod miraculos una dintre primele întâlniri ale civilizaţiei timpurii cu distrugerile vulcanice este o groapă săpată pe un maidan invadat de buruieni, cu pereţii de fundaţie ai colibelor abia vizibili.

O inscripţie mică şi decolorată, care proclamă acest loc ca fiind "Pompeiul preistoric", atârnă fără vlagă de o poartă încuiată cu lacăt. Tristul scenariu arheologic de la Nola s-a repetat de câteva ori.

În 2002, o companie italiană de construcţii, care semnase un contract cu guvernul SUA pentru construirea unei unităţi de susţinere a bazei Marinei SUA din sudul Mediteranei, a descoperit un alt sat acoperit de cenuşă, în apropierea oraşului de azi Gricignano di Aversa; după părerea lui Mastrolorenzo, acesta era chiar mai mare decât situl Nola, cu urme lăsate de numeroase colibe din epoca cuprului şi epoca bronzului.

"Petrec puţin timp «studiind» situl - spune Petrone sarcastic despre arheologii care examinează locaţiile pe care se fac construcţii - apoi totul e distrus."

În vara lui 2004, în timp ce se construia o nouă cale ferată de mare viteză între Napoli şi Roma, mii de urme de paşi au fost descoperite în apropierea orăşelului Afragola. Analiza geologică a stabilit că erau urme lăsate de locuitori din epoca bronzului care fugeau din calea erupţiei de la Avellino. Cei trei au dat fuga să fotografieze rămăşiţele grăitoare ale acelui moment străvechi de teroare.

În ciuda pierderii acestor situri, Mastrolorenzo, Petrone, Pappalardo şi vulcanologul american Michael Sheridan au stârnit fascinaţia întregii lumi când au prezentat pe scurt aceste descoperiri, în primăvara lui 2006, în Lucrările Academiei Naţionale de Ştiinţe (PNAS).

Dar cercetările lor au depăşit simplul stadiu al documentării arheologice. Evenimentul de la Avellino - au scris ei - "a provocat o prăbuşire sociodemografică şi abandonarea unei întregi regiuni, pentru mai multe secole." Noile descoperiri, alături de simulările pe computer arată că o erupţie de dimensiunile celei de la Avellino ar dezlănţui un val concentric de distrugeri, care ar putea devasta Napoli şi o mare parte din împrejurimi.

În lumea de dinaintea Uraganului Katrina şi a tsunami-ului din Oceanul Indian, aceste avertismente ar fi sunat poate la fel de îndepărtate şi trecătoare ca şi acele urme de paşi preistorici.

Dar lucrurile s-au schimbat.

Episodul 3

Populaţiile străvechi erau atrase de câmpia Campaniei din aceleaşi motive care ne atrag şi pe noi azi: vreme blândă, acces la mare (şi la fructe de mare) în Golful Napoli din zilele noastre, sol vulcanic fertil şi poate chiar frumuseţea care a captivat atâţi scriitori, de la Vergiliu la Stendhal.

Cu mult înainte ca Eneas să se întoarcă din călătoriile sale, cu mai bine de o mie de ani înainte ca grecii să se stabilească în Cumae şi să guverneze câmpia campaniană, coloniştii preistorici au venit din Apeninii învecinaţi şi au început să cultive cereale şi să-şi păstorească turmele.

Ulterior, grecii s-au mutat spre est, din Cumae către Neapolis, Noul Oraş, ceva mai departe de-a lungul coastei, unde se ridică acum Napoli. Avem o idee foarte clară despre viaţa în acest ţinut scăldat de soare în epoca romană, datorită splendorilor recuperate în Pompei şi Herculaneum.

Dar, pe măsură ce pământul bătătorit de paşi din Campania continuă să dea la iveală secrete antice, Mastrolorenzo şi Petrone, împreună cu colega lor Lucia Pappalardo, au recompus o imagine amănunţită a unei perioade timpurii şi a primei întâlniri a oamenilor cu forţa primordială a Vezuviului.Aproape totul a ieşit la lumină din întâmplare.În mai 2001, de exemplu, lucrători constructori au început să sape fundaţia unui supermarket, în apropierea unei intersecţii pustii, pline de buruieni, chiar lângă orăşelul Nola. Un arheolog care lucra pentru provincia Napoli a remarcat câteva urme de lemn ars la aproximativ un metru sub nivelul solului, un indiciu al locuirii timpurii de către oameni.

La aproape şase metri sub pământ, au început să iasă la iveală relicvele unui sat din epoca timpurie a bronzului, aproape perfect conservat.

În următoarele câteva luni, lucrările de excavare au adus la lumină trei mari aşezări preistorice: colibe în formă de potcoavă, cu intrări clar demarcate, zone de locuit şi echivalentul unor bucătării.Cercetătorii au găsit zeci de oale, farfurii de ceramică şi recipiente rudimentare, de forma unor clepsidre, care conţineau încă resturi fosilizate de migdale, făină, grâne, ghinde, sâmburi de măsline şi chiar ciuperci. Despărţituri simple separau încăperile; o colibă chiar părea să aibă o mansardă.Urme de capre, oi, vite şi porci, ca şi urme ale stăpânilor lor umani, străbăteau curtea de afară. Scheletele a nouă capre gestante zăceau într-o zonă împrejmuită, care includea un ţarc pentru animale. Dacă se poate spune că un schelet se chirceşte de frică, oasele unui câine aparent terifiat erau îngrămădite sub o streaşină.Depunerile de sedimente vulcanice şi noroiul de erupţie de la Avellino au dus la conservarea acestui sat preistoric şi au permis reconstituirea existenţei sale cotidiene, mergând până la frunzele de pe acoperişurile de paie şi boabele de cereale din recipientele aflate în bucătării.

Episodul 2

Crima organizată a revenit în mod regretabil în orăşelele prăfuite şi dărăpănate de lângă Napoli, iar când lucrătorii dau peste nişte rămăşiţe umane, uneori e greu de stabilit dacă să cheme un arheolog sau un criminalist.

Nu şi în acest caz. Ultimul loc de odihnă al scheletelor, un pat accidentat de rocă vulcanică acoperit de piatră ponce, furniza un indiciu geologic precis pentru momentul morţii.

Nu mai era nevoie decât de un vulcanolog care să citească straturile de rocă. Acest proces a fost iniţiat când Petrone şi Mastrolorenzo au aflat vestea descoperirii. Petrone s-a năpustit la faţa locului; autorităţile i-au lăsat la dispoziţie fix două după-amiezi ca să extragă oasele.

"A fost un miracol că am reuşit să salvăm asta" - a spus Petrone.

Scheletele din San Paolo Bel Sito - încremenite într-un zbor terifiant, cu ruta de evadare aleasă greşit şi imortalizată în repausul lor ostenit, osificat - au oferit cercetătorilor italieni indicii, într-un proiect care a combinat vulcanologia, antropologia fizică şi arheologia ca într-un show TV poliţist: Vezuviul.

În ultimul deceniu, proiectul a rescris povestea vulcanului din apropiere, alimentând, într-o notă rău prevestitoare, dezbaterile ştiinţifice despre pericolul unor viitoare erupţii.

Bărbatul şi femeia nu erau victime ale celebrei erupţii din anul 79 d.Hr., care a îngropat Pompeiul şi Herculaneum. Mai degrabă erau locuitori din epoca bronzului ai unuia dintre zecile de sate preistorice presărate pe această câmpie frumoasă, fertilă, în perioada unei erupţii a Vezuviului care s-a produs mai înainte - şi cu mai multă violenţă, după cum s-a dovedit.

Erupţia din Avellino s-a produs cu aproximativ 3.780 de ani în urmă, iar cercetătorii susţin acum că reprezintă proiecţia de coşmar a unei viitoare calamităţi care ar putea îngropa însuşi oraşul Napoli.

Din 1995, Petrone şi Mastrolorenzo au cutreierat Campania rurală care înconjoară Napoli, devenind un fel de echivalenţi arheologici ai "vânătorilor de tornade", grăbindu-se spre siturile de excavaţie recent descoperite, înainte ca dovezile să poată fi îndepărtate sau acoperite.

Cei doi au recompus din bucăţi imaginea antropologică şi vulcanologică a erupţiei de la Avellino, pornind de la miile de urme de paşi, păstrate în cenuşa vulcanică, ale victimelor care fugeau şi mergând până la un sat preistoric, conservat spectaculos (dar dezmembrat ulterior), practic abandonat de locuitori, care şi-au lăsat mâncarea pe masă, ceea ce redefineş te forţa vulcanică şi tributul plătit Vezuviului de către mediul geografic.

Ei nu numai că au dat scheletelor din Sao Paolo Bel Sito o voce elocventă, dar cercetările lor au transformat această voce într-un avertisment clar: "Cele trei milioane de locuitori din oraşul Napoli modern şi din împrejurimi ar face bine să fie atenţi, pentru că e probabil ca o erupţie de această magnitudine să se repete, ba poate chiar (în termeni geologici) curând."

Credit : National Geographic